Foarte scurt tratat de vreme rea

„Atunci când plouă ... cerul sărută pământul."
Rabindranath Tagore

Cerul e gri-alburiu, lumina difuză, crengile copacilor se leagănă sub degetele dibace ale vântului iar picăturile de ploaie tropăie vesele pe pervazul de metal. În bălțile de pe stradă, mici puncte se destramă în cercuri și cercuri concentrice. Plouă. E liniște.

Ah, ploaia! De câte emoții se face vinovată! Ce trăiri unice și încărcate de semnificații poate declanșa o banală zi cu prognoză meteo nefavorabilă.

Pentru unii dintre noi, destul de mulți în termeni statistici, ploaia este deprimantă. Tonurile de cenușiu, ritmul monoton al apei care se încăpățânează să tot cadă din norii doldora de H₂O, vântul care-ți întoarce umbrela pe dos și fuge râzând ca un puștan pus pe șotii, câinii murați care te privesc ca pe un tovarăș de suferință și parcă te întreabă: „Ce, și ție ți-a intrat apă la galoși? Nasol moment!” E una din acele zile în care cheful de orice a dat bir cu fugiții și îți vine să te ascunzi sub pătură și să dormi ore în șir, sperând că, atunci când te vei trezi, vei da cu ochii de un peisaj colorat, animat și zgomotos, în locul dezolantei priveliști monocrome căreia i-ai întors înciudat spatele.

Pentru alții, însă, o astfel de zi e o adevărată binecuvântare. Pentru că e liniște și totul parcă încetinește. Cadența ploii are un efect aproape hipnotic. Calmează și relaxează. O cafea fierbinte și o carte bună sunt ideale. Și o porție generoasă de visare cu ochii deschiși. Ca să nu mai spun că o zi cu ploaie poate fi un adevărat izvor de inspirație, un prilej de a sta un pic cu tine însuți și de a te lua puțin la întrebări, de a descoperi lucruri inedite despre cine ești și ce-ți dorești, de a te cunoaște mai bine și chiar de a găsi răspunsuri la frământări mai vechi sau mai noi. E o vreme creată anume pentru introspecție, pentru reconciliere cu Eu-l propriu și personal și, mai ales, pentru idei geniale. Multe lucruri bune se pot întâmpla în starea aceea de moțăială și lene plăcută indusă de o ploaie zdravănă.

Ploaia este un adevărat magician. Te poate trimite înapoi în timp cu o simplă picătură de apă. Daca ai fost părăsit într-o zi cu ploaie sau ai pierdut pe cineva drag, amintirile acelui moment dureros vor da buzna, vor arunca în lături porțile în spatele cărora te-ai străduit din răsputeri să le ascunzi și îți vor încărca sufletul de dezamăgire și neîncredere, resentimente și deprimare, tristețe și amărăciune, dor și nostalgie. Te vei lupta să le aduni și să le închizi din nou în fortăreața mentală construită cu atâta grijă de-a lungul anilor. Va rămâne în urma lor un gust amar și o stare de epuizare, ca după o bătălie cruntă, dar și satisfacția că ai ieșit învingător, încă o dată, și că … ce naiba! … viața merge înainte. Mai bați un drug de-a curmezișul porților imaginare și … îți vezi de drum.

Dar ploaia poate evoca și amintiri frumoase, vesele, amuzante. Spre exemplu, mie mi s-a întâmplat o adevărată ciudățenie, acum câțiva ani. Stăteam într-o stație de tramvai, pe acel refugiu îngust și mă încălzeam liniștită sub razele unui soare generos. Nu mi-a venit să cred ochilor când, pe trotuarul de vis-a-vis, a început să plouă torențial dintr-un nor stingher, care cred că se rătăcise de confrații lui și nu se mai putuse abține. Oamenii aflați în acel loc „blagoslovit” s-au trezit uzi fleașcă în câteva secunde. Pur și simplu, n-au avut nici o șansă. Sincer, nu am știut ce să fac în acel moment. Să râd sau să-mi pară rău de bieții oameni că nimeriseră în calea unui nor aiurit care i-a ales drept victime colaterale. E destul de greu să explici cum de ai ajuns „murat” zdravăn în timp ce afară e senin și soare din belșug. Noroc că era cald și cred că s-au uscat repede.

Pentru un pesimist, ploaia este un motiv de a-și plânge de milă și a-și exprima cu vehemență toate nemulțumirile față de oricine și orice: „Hei, cucoană, ai grijă cu umbrela aia, că poate scoți ochii cuiva!” sau „Uită-te pe unde mergi, bezmeticule, că m-ai stropit pe pantaloni!” sau „E suficient să plouă puțin și tot traficul se duce de râpă!” sau „N-am chef de nimic. Vremea asta mă seacă de puteri. Lăsați-mă în pace!” Și tot așa.

Optimistul, în schimb, va găsi ceva bun în fiecare strop de ploaie: „Asta e o ocazie minunată ca să fac ordine prin sertare!” sau „E, ce dacă stau mai mult în trafic. Am mai mult timp pentru citit!” sau „ Ploaia asta e tocmai ce trebuia pentru florile din grădină!” sau „Super! Hai la film!”

Ce mai face ploaia? Aduce prietenii împreună. Când plouă afară, ce poate fi mai potrivit decât o după-amiază petrecută cu amicii într-o cafenea, râzând, glumind și povestind vrute și nevrute, în timp ce degetele se împletesc în jurul cănilor cu cafea aburindă, mintea încetinește ritmul infernal de peste zi și liniștea, entuziasmul, bucuria își revendică locul cuvenit în suflețel. Sau … dacă nu vă place cafeaua … e bun și un vin sec, delicios și parfumat.

Ploaia! Și iubită, și detestată. Apreciată și renegată. Dorită și alungată. Oricât ar încerca, nu va reuși să mulțumească niciodată capricioasa ființă umană.

Eu ador ploaia. Hei! Ia te uită! În pantofii mei cântă broaștele!